Imi plac jocurile online. Sunt insa neplacut surprins sa descopar ca se incearca indoctrinarea oamenilor pana si prin aceste mijloace de recreere.
Este vorba de jocul online "United States Of Earth" (www.usofearth.com) in care jucatorul trebuie sa cucereasca lumea, fie prin forta, fie prin mijloace financiare, religioase si sa instaureze un Guvern Mondial. Pentru atingerea scopului jucatorul trebuie sa initieze conflicte cu alti jucatori si poate utiliza orice mijloace, avand la dispozitie armate, bani, agentii de spionaj, putand sa vanda si sa cumpere portiuni din tari, etc…
Deja nu mai stiu daca jocul a fost preluat din realitate sau invers. SUA a devenit Batausul Universal (unii vor da o nota de eleganta catalogarii, inlocuind “bataus” cu “jandarm”) cu mult timp inaintea aparitiei jocului.
In cadrul jocului este prezenta si globalizarea economica, existand mijloace economico-financiare de provocare de crize economice celorlalte state (reprezentate de alti jucatori) sau de oferire de imprumuturi catre statele defavorizate cu scopul final de falimentare al acestora. Se remarca lupta pentru instalarea monedei unice, moneda care trebuie sa cucereasca lumea.
Si binenteles unui astfel de joc nu-i poate lipsi componenta religioasa. Jocul propune, ce altceva, decat o singura religie, Religia Universala. Se remarca lupta continua a jucatorului cu religia musulmana, se remarca persistenta creatorilor - ma abtin din greu dar nu reusesc sa nu scriu creaturilor - jocului de-a inocula jucatorilor renuntarea la crestinism.
Dintre mesajele pe care jucatorul le poate comunica celorlati jucatori amintesc: "- Supune-te", "- Accepta forta militara", "- Treci la moneda unica", "- Un singur Guvern”, etc.
Aceste comenzi pentru jucatorul online, nu reprezinta nimic altceva decat ordinele pe care acesta urmeaza sa le primeasca in realitate intr-un viitor nu foarte indepartat.
Concret oamenii sunt inoculati cu ideea necesitatii infintarii Guvernului Mondial, care sa conduca/controleze toate natiunile. Se lucreaza discret si elegant, dar agresiv, la acomodarea mintii oamenilor cu ideea instalarii unei conduceri unice, centralizate.
duminică, 15 august 2010
miercuri, 11 august 2010
Cateva idei – partea I
Dragele mele rude, prieteni, amici si cunostiinte!
Da,stiti voi cine sunteti… toti cei cu care am avut onoarea si placerea sa stau la discutii in aceste luni de zile si carora v-am spus ca am mare nevoie de voi sa schimbam Romania in bine! Voi cei carora v-am cerut ajutorul! Voi cei carora v-am cerut sa nu mai ganditi ca nu se mai poate schimba nimic in Romania!
Singur nu pot sa schimb Romania punct! Singur nu pot sa o fac sa devina buna, frumoasa, curata, respectata si triumfatoare…
Da, voi, dragii mei prieteni, amici si cunostiinte! M-am saturat sa va tot aud ca “Asta e viata!” (cum bine a comentat si dl. Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, pe 2 iulie 2010 de Ziua Independentei) Imi rasuna inca in cap cuvintele discursului ambasadorului, care parca era pana si el indignat de amorteala si incapabilitatea romanilor de-a actiona coerent si cu un scop. (ca sa nu mai comentez ca iata inca o dovada eleganta de cat de bine cunosc agentiile straine de spionaj pana si subtilitatile mentalitatilor romanesti)
Cititi, judecati si actionati! Doar NU mai stati nepasatori!
Am discutat subiectul Romania cu diversi: rude, prieteni, amici, cunostiinte. Am intrebat cat mai dureaza pana o sa se sature de bataia de joc la care sunt supusi constant in propria tara si o sa devina interesati, dar mai ales participanti la schimbarea Romaniei in bine. Nu comentez detaliile discutiilor purtate, pentru ca nu acesta este scopul preludiului. Totusi, cu fiecare raspuns primit, un lucru iesea la suprafata constant si anume ca nimanui nu-i pasa de ce se intimpla cu Romania per ansamblu atat timp cat nu il afecteaza pe el. Fiecare personaj supravietuieste inchis, de buna voie si din cauza urateniei de la nivelul strazii, in propriul univers (viata lui, prietenii lui cu care se simte bine, lumea lui, locurile lui, cartile lui, etc., etc.). Nimic din exteriorul acestui univers nu mai conteaza, pentru ca este imun la orice si oricine.
A venit, firesc, randul meu sa fiu intrebat de ce vreau sa ma implic. Am raspuns simplu ca Romania trebuie schimbata in bine. Acesta este motivul. Altul nu am. Pentru ca nu se mai poate. Mi s-a raspuns ca este o nazuinta frumoasa, dar ca incercarea mea poate esua. Mi s-a spus ca nu am nici o sansa. Am raspuns ca nu intentionez doar sa incerc. A incerca nu este in vocabularul folosit.
Acum… cateva idei…
De cand lumea s-a impartit (sau mai degraba a fost impartita) in cea capitalista si comunista, Romania, alaturi de celelalte tari comuniste, a fost supusa constant experimentelor. Naivii se reped sa-l critice ca pe unul esuat. Initiatii vor afirma insa ca a fost un experiment de succes, pentru ca a oferit date foarte importante despre Limita de Suportabilitate Inferioara a unui Popor. Date deosebit de importante referitoare la cat de mult sau cat de putin rezista romanul la infometare, la rationalizarea uleiului si zaharului, la coada la Crevedia pentru niste tacamuri de pui, la privarea libertatilor fundamentale cuprinse in Declaratia Universala A Drepturilor Omului adoptate de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 septembrie 1948.
Date de care ei trebuie sa ia aminte si vor lua aminte cand creaza noul sistem de inrobire la care se lucreaza de prin anii ’80.
Nu am sa comentez aici despre cine sunt ei. Nu este scopul acestui material, plus ca nici macar nu doresc sa la mentionez numele (a il mentiona inseamna a le face reclama gratuita, iar eu cost).
In capitalism ei au experimentat Limita de Suportabilitate Superioara a unor Popoare prin oferirea de libertati, bunastare materiala, dar si inrobirea populatiei prin sistemul bancar (prin oferirea creditelor – linii de credit, imprumuturi, ipoteci, etc., etc.)
Ideea este ca in ambele experimente s-a urmarit sa se observe care este limita de sus si de jos, declansatoare ale revoltelor populare care ar putea darama factorul de putere, adica pe ei.
Cand cei care conduc destinele planetei au decis, spre sfarsitul anilor ’80, ca cele doua experimente au oferit date suficiente, s-a trecut concret la aplicarea metodelor de inrobire a tarilor din ambele sisteme.
Cum controlezi popoarele? Le infometezi, le dezinformezi (asta in cazul in care ei folosesc aceasta eleganta forma de manipulare si nu salbatica minciuna), le indobitocesti, le imbolnavesti (injectandu-le cu vaccinuri si dezinformandu-le ca este pentru protectia lor), le imprumuti cu dobanzi insuportabile, le impozitezi sudoarea, casa, masina, viata. Cu scopul de-a le imputina si a le diviza ca sa poata sa fie inrobite mai usor si controlate mai bine.
Pe vremuri razboaiele, desfasurate cu arme conventionale, reglau numarul populatiei. Acum razboaiele nu mai sunt preferate pentru ca trecerea de la armele conventionale la cele de nimicire in masa poate avea loc atat de rapid si de necontrolabil (chiar si de catre ei) incat pot muri chiar ei dar mai ales urmasii lor. Va asigur ca daca ei ar fi avut/gasit un loc sigur pe Terra unde sa fie feriti de radiatiile numeroaselor bombe nucleare, baietii care au inventat Facebook-ul nu aveau timp sa-l creeze pentru ca erau topiti demult. Da, impreuna cu tine si cu mine, cu tot Parlamentul Romaniei, Parlamentul European si cu toti cei dragi. Idealul lor este sa ramana ei si vreo alte numai 2 miliarde de servitori. Ce ne-ar face ei daca ar putea! In fine, sa revenim.
Acum s-a lansat un alt experiment la scara mondiala si anume “criza” economica globala. Am scris “criza” in ghilimele ca sa o deosebesc de criza de nervi care ma apuca cand citesc acest termen medical atribuit economicului. In cartile de economie se discuta despre recesiune si depresiune economica. Nu explic aici ce inseamna una si alta, nu asta e scopul, vreti sa aflati puneti mana pe o carte de economie. Mesajul pe care vreau sa il transmit este ca recesiunea si depresiunea se rezolva urmand pasii din cartile de economie.
“Criza” din cauza careia popoarele, inclusiv cel roman, sufera este cauzata de ei in tentative lor de saracire a popoarelor si tarilor acestora.
In toata lumea, se reduc salariile, se distrug firmele particulare (mici si mijlocii), se saracesc bugetele nationale (ca populatia sa nu mai aiba acces la ingrijire medicala, la servicii sociale, etc., etc.)
In particular, in Uniunea Europeana, ei au dat comanda cea mai clara de taiere a fondurilor si saracire a bugetelor nationale si a veniturilor populatiei.
UE nu accepta alternativa, desi ea exista!
Toate tarile incep sa devina inrobite Comisiei Europene, FMI-ului si Bancii Mondiale.
In si mai particular, Romania a fost si este sub ochii nostril violata!
Nu numai ca Romania a suportat cel mai malefic experiment comunist, dar a avut parte si de cea mai violenta schimbare de sistem in 1989, prin lovitura de stat data de cel mai mare terrorist cu fata umana, care a trebuit sa omoare oamenii poporului pentru ai da o spoiala de revolutie populara. Degeaba nu a luat spaga de la nimeni niciodata, in lumea de dincolo inspre care se indreapta incontestabil ca orice muritor de rand nu o sa conteze prea mult!
Romania a fost si este abuzata non stop de homosexualii “de Strasburg” pe care alesii Romaniei ii pupa in cur cu o dezinvoltura intalnita doar pe la curvele versate.
Dovada ca experimentul comunist in Romania a fost realizat cu succes este ca acum nimeni nu se mai revolta, toti traiesc in micul lor univers.
Toti spun ca nu iau spaga, dar toti o accepta ca pe unica lor sansa de supravietuire. In Romania spaga a ajuns salariu. Si cum sa se mai gandeasca vreun individ la revolta, cand mintea-i sta numai la cum sa supravietuiasca, la ce sa puna pe masa, la cum sa-si plateasca rata la ipoteca, impozitul, intretinerea, gazele si curentul si la ce mica afacere la negru mai poate sa faca ca sa evite absurdul impozit pe venit…
Sindicatele au afaceri cu statul. Patronatele sunt controlate de oameni de afaceri care se dezvolta tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat si redus la inexistenta si mizerie napoleonica. Serviciile secrete sunt prea multe si prea se asculta unele pe altele. Armata se lupta sa supravietuiasca, incercand tot felul de stratageme cu NATO, inclusiv cumpararea prin comanda politica de vechituri F-16 americane proiectate in anii ’70 si scoase din uz de USAF (Fortele Aeriene Americane) prin anii ’90. Politia… care politie? Oamenii politici nu-si mai schimba declaratiile de la zi la zi, ci din ora in ora. Ling unde scuipa. Solutiile sistemului de guvernare sunt incoerente si lipsite de directia pozitiva de care poporul Romaniei are nevoie.
Asta nu este Romania mea si sper ca nici a voastra, rudele, prietenii, amicii si cunostiintele mele.
Poporul roman trebuie sa se uneasca impotriva acestei asupriri externe cu diverse nume frumoase, precum UE, FMI, Banca Mondiala.
va urma...
Da,stiti voi cine sunteti… toti cei cu care am avut onoarea si placerea sa stau la discutii in aceste luni de zile si carora v-am spus ca am mare nevoie de voi sa schimbam Romania in bine! Voi cei carora v-am cerut ajutorul! Voi cei carora v-am cerut sa nu mai ganditi ca nu se mai poate schimba nimic in Romania!
Singur nu pot sa schimb Romania punct! Singur nu pot sa o fac sa devina buna, frumoasa, curata, respectata si triumfatoare…
Da, voi, dragii mei prieteni, amici si cunostiinte! M-am saturat sa va tot aud ca “Asta e viata!” (cum bine a comentat si dl. Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, pe 2 iulie 2010 de Ziua Independentei) Imi rasuna inca in cap cuvintele discursului ambasadorului, care parca era pana si el indignat de amorteala si incapabilitatea romanilor de-a actiona coerent si cu un scop. (ca sa nu mai comentez ca iata inca o dovada eleganta de cat de bine cunosc agentiile straine de spionaj pana si subtilitatile mentalitatilor romanesti)
Cititi, judecati si actionati! Doar NU mai stati nepasatori!
Am discutat subiectul Romania cu diversi: rude, prieteni, amici, cunostiinte. Am intrebat cat mai dureaza pana o sa se sature de bataia de joc la care sunt supusi constant in propria tara si o sa devina interesati, dar mai ales participanti la schimbarea Romaniei in bine. Nu comentez detaliile discutiilor purtate, pentru ca nu acesta este scopul preludiului. Totusi, cu fiecare raspuns primit, un lucru iesea la suprafata constant si anume ca nimanui nu-i pasa de ce se intimpla cu Romania per ansamblu atat timp cat nu il afecteaza pe el. Fiecare personaj supravietuieste inchis, de buna voie si din cauza urateniei de la nivelul strazii, in propriul univers (viata lui, prietenii lui cu care se simte bine, lumea lui, locurile lui, cartile lui, etc., etc.). Nimic din exteriorul acestui univers nu mai conteaza, pentru ca este imun la orice si oricine.
A venit, firesc, randul meu sa fiu intrebat de ce vreau sa ma implic. Am raspuns simplu ca Romania trebuie schimbata in bine. Acesta este motivul. Altul nu am. Pentru ca nu se mai poate. Mi s-a raspuns ca este o nazuinta frumoasa, dar ca incercarea mea poate esua. Mi s-a spus ca nu am nici o sansa. Am raspuns ca nu intentionez doar sa incerc. A incerca nu este in vocabularul folosit.
Acum… cateva idei…
De cand lumea s-a impartit (sau mai degraba a fost impartita) in cea capitalista si comunista, Romania, alaturi de celelalte tari comuniste, a fost supusa constant experimentelor. Naivii se reped sa-l critice ca pe unul esuat. Initiatii vor afirma insa ca a fost un experiment de succes, pentru ca a oferit date foarte importante despre Limita de Suportabilitate Inferioara a unui Popor. Date deosebit de importante referitoare la cat de mult sau cat de putin rezista romanul la infometare, la rationalizarea uleiului si zaharului, la coada la Crevedia pentru niste tacamuri de pui, la privarea libertatilor fundamentale cuprinse in Declaratia Universala A Drepturilor Omului adoptate de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 septembrie 1948.
Date de care ei trebuie sa ia aminte si vor lua aminte cand creaza noul sistem de inrobire la care se lucreaza de prin anii ’80.
Nu am sa comentez aici despre cine sunt ei. Nu este scopul acestui material, plus ca nici macar nu doresc sa la mentionez numele (a il mentiona inseamna a le face reclama gratuita, iar eu cost).
In capitalism ei au experimentat Limita de Suportabilitate Superioara a unor Popoare prin oferirea de libertati, bunastare materiala, dar si inrobirea populatiei prin sistemul bancar (prin oferirea creditelor – linii de credit, imprumuturi, ipoteci, etc., etc.)
Ideea este ca in ambele experimente s-a urmarit sa se observe care este limita de sus si de jos, declansatoare ale revoltelor populare care ar putea darama factorul de putere, adica pe ei.
Cand cei care conduc destinele planetei au decis, spre sfarsitul anilor ’80, ca cele doua experimente au oferit date suficiente, s-a trecut concret la aplicarea metodelor de inrobire a tarilor din ambele sisteme.
Cum controlezi popoarele? Le infometezi, le dezinformezi (asta in cazul in care ei folosesc aceasta eleganta forma de manipulare si nu salbatica minciuna), le indobitocesti, le imbolnavesti (injectandu-le cu vaccinuri si dezinformandu-le ca este pentru protectia lor), le imprumuti cu dobanzi insuportabile, le impozitezi sudoarea, casa, masina, viata. Cu scopul de-a le imputina si a le diviza ca sa poata sa fie inrobite mai usor si controlate mai bine.
Pe vremuri razboaiele, desfasurate cu arme conventionale, reglau numarul populatiei. Acum razboaiele nu mai sunt preferate pentru ca trecerea de la armele conventionale la cele de nimicire in masa poate avea loc atat de rapid si de necontrolabil (chiar si de catre ei) incat pot muri chiar ei dar mai ales urmasii lor. Va asigur ca daca ei ar fi avut/gasit un loc sigur pe Terra unde sa fie feriti de radiatiile numeroaselor bombe nucleare, baietii care au inventat Facebook-ul nu aveau timp sa-l creeze pentru ca erau topiti demult. Da, impreuna cu tine si cu mine, cu tot Parlamentul Romaniei, Parlamentul European si cu toti cei dragi. Idealul lor este sa ramana ei si vreo alte numai 2 miliarde de servitori. Ce ne-ar face ei daca ar putea! In fine, sa revenim.
Acum s-a lansat un alt experiment la scara mondiala si anume “criza” economica globala. Am scris “criza” in ghilimele ca sa o deosebesc de criza de nervi care ma apuca cand citesc acest termen medical atribuit economicului. In cartile de economie se discuta despre recesiune si depresiune economica. Nu explic aici ce inseamna una si alta, nu asta e scopul, vreti sa aflati puneti mana pe o carte de economie. Mesajul pe care vreau sa il transmit este ca recesiunea si depresiunea se rezolva urmand pasii din cartile de economie.
“Criza” din cauza careia popoarele, inclusiv cel roman, sufera este cauzata de ei in tentative lor de saracire a popoarelor si tarilor acestora.
In toata lumea, se reduc salariile, se distrug firmele particulare (mici si mijlocii), se saracesc bugetele nationale (ca populatia sa nu mai aiba acces la ingrijire medicala, la servicii sociale, etc., etc.)
In particular, in Uniunea Europeana, ei au dat comanda cea mai clara de taiere a fondurilor si saracire a bugetelor nationale si a veniturilor populatiei.
UE nu accepta alternativa, desi ea exista!
Toate tarile incep sa devina inrobite Comisiei Europene, FMI-ului si Bancii Mondiale.
In si mai particular, Romania a fost si este sub ochii nostril violata!
Nu numai ca Romania a suportat cel mai malefic experiment comunist, dar a avut parte si de cea mai violenta schimbare de sistem in 1989, prin lovitura de stat data de cel mai mare terrorist cu fata umana, care a trebuit sa omoare oamenii poporului pentru ai da o spoiala de revolutie populara. Degeaba nu a luat spaga de la nimeni niciodata, in lumea de dincolo inspre care se indreapta incontestabil ca orice muritor de rand nu o sa conteze prea mult!
Romania a fost si este abuzata non stop de homosexualii “de Strasburg” pe care alesii Romaniei ii pupa in cur cu o dezinvoltura intalnita doar pe la curvele versate.
Dovada ca experimentul comunist in Romania a fost realizat cu succes este ca acum nimeni nu se mai revolta, toti traiesc in micul lor univers.
Toti spun ca nu iau spaga, dar toti o accepta ca pe unica lor sansa de supravietuire. In Romania spaga a ajuns salariu. Si cum sa se mai gandeasca vreun individ la revolta, cand mintea-i sta numai la cum sa supravietuiasca, la ce sa puna pe masa, la cum sa-si plateasca rata la ipoteca, impozitul, intretinerea, gazele si curentul si la ce mica afacere la negru mai poate sa faca ca sa evite absurdul impozit pe venit…
Sindicatele au afaceri cu statul. Patronatele sunt controlate de oameni de afaceri care se dezvolta tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat si redus la inexistenta si mizerie napoleonica. Serviciile secrete sunt prea multe si prea se asculta unele pe altele. Armata se lupta sa supravietuiasca, incercand tot felul de stratageme cu NATO, inclusiv cumpararea prin comanda politica de vechituri F-16 americane proiectate in anii ’70 si scoase din uz de USAF (Fortele Aeriene Americane) prin anii ’90. Politia… care politie? Oamenii politici nu-si mai schimba declaratiile de la zi la zi, ci din ora in ora. Ling unde scuipa. Solutiile sistemului de guvernare sunt incoerente si lipsite de directia pozitiva de care poporul Romaniei are nevoie.
Asta nu este Romania mea si sper ca nici a voastra, rudele, prietenii, amicii si cunostiintele mele.
Poporul roman trebuie sa se uneasca impotriva acestei asupriri externe cu diverse nume frumoase, precum UE, FMI, Banca Mondiala.
va urma...
joi, 5 august 2010
puterea cuvântului...
Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu.
La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu.
Avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem.
Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru.
Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ.
Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.
Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile pe care le exprimăm. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem: " - ai o paloare pe faţă care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi", dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele se va putea îmbolnăvi. Aceasta este puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme şi la undele mentale ale altora.
De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbatrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reuşi.etc. Astfel, nu numai că materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră, dar mai ales împotriva noastră.
Este important să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el. Întreaga lume poate să bârfească în legatura cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dăm crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.
În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. Cuvintele au puterea de a schimba viaţa. Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine. Cuvintele pot vindeca. Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunosc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui.
Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile.
În vindecarea de la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea. Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrage o energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia cuvântului.
Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.
Să binecuvântăm pe marii iniţiaţi şi călugări care emit în permanenţă vibraţii mentale foarte pozitive prin care salvează omenirea de la autodistrugere.
Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră şi se materializează. Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.
Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere.
Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis în mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit fizic.
Un cuvânt este un vector spaţialo-temporal care în deplasarea lui declanşează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea există o vorbă din bătrâni care spune: ”Înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tau”. Acest lucru înseamnă că orice rău făcut celorlalţi trebuie reparat rapid.
De aceea este foarte important să devenim impecabili în gândire, respectiv în vorbire, adică să gândim pozitiv şi să spunem numai cuvinte pozitive.
Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune: “devii ceea ce gândesti”. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră. Omului i se întâmpla tot ce gândeste. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, va avea parte de acestea mult mai repede decât ar fi firesc. Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de rigoare.
După cum crezi asa va fi. Convingerile omului influenţează şi creează realitatea. Să crezi pe deplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede rezultatul dorit.
Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvânt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevarat. Să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău.
Fii tu însuţi în tot ce gândeşti, afirmi şi întreprinzi!
(sursa: Internet)
... nu am repetat la intimplare acest post usor de gasit pe Internet... a fost in acest moment nimic altceva decat cel mai usor mod de-a transmite semenilor mei ca nu putem aspira la progres daca nu incepem cu noi...
La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu.
Avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem.
Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru.
Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ.
Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.
Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile pe care le exprimăm. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem: " - ai o paloare pe faţă care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi", dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele se va putea îmbolnăvi. Aceasta este puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme şi la undele mentale ale altora.
De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbatrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reuşi.etc. Astfel, nu numai că materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră, dar mai ales împotriva noastră.
Este important să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el. Întreaga lume poate să bârfească în legatura cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dăm crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.
În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. Cuvintele au puterea de a schimba viaţa. Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine. Cuvintele pot vindeca. Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunosc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui.
Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile.
În vindecarea de la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea. Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrage o energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia cuvântului.
Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.
Să binecuvântăm pe marii iniţiaţi şi călugări care emit în permanenţă vibraţii mentale foarte pozitive prin care salvează omenirea de la autodistrugere.
Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră şi se materializează. Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.
Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere.
Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis în mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit fizic.
Un cuvânt este un vector spaţialo-temporal care în deplasarea lui declanşează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea există o vorbă din bătrâni care spune: ”Înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tau”. Acest lucru înseamnă că orice rău făcut celorlalţi trebuie reparat rapid.
De aceea este foarte important să devenim impecabili în gândire, respectiv în vorbire, adică să gândim pozitiv şi să spunem numai cuvinte pozitive.
Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune: “devii ceea ce gândesti”. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră. Omului i se întâmpla tot ce gândeste. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, va avea parte de acestea mult mai repede decât ar fi firesc. Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de rigoare.
După cum crezi asa va fi. Convingerile omului influenţează şi creează realitatea. Să crezi pe deplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede rezultatul dorit.
Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvânt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevarat. Să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău.
Fii tu însuţi în tot ce gândeşti, afirmi şi întreprinzi!
(sursa: Internet)
... nu am repetat la intimplare acest post usor de gasit pe Internet... a fost in acest moment nimic altceva decat cel mai usor mod de-a transmite semenilor mei ca nu putem aspira la progres daca nu incepem cu noi...
luni, 2 august 2010
nu numai moda revine şi se repetã... la fel şi cu istoria... Mircea Eliade - "Piloţii orbi"
Imoralitatea clasei conducãtoare româneşti, care deţine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia naţionalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit ţãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administraţie şi învãţãmânt, cã s-au desnaţionalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate.
Memoria generaţiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916-1918 – lãsând sã se aştearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: aceşti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la Unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în faţa contemporanilor şi în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãşi existenţa istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de nişte piloţi orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va şti cine meritã sã supravieţuiascã şi cine îşi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îşi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãseşti cuvinte de revoltã.
Critica, insulta, ameninţarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înţeleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Şi deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea,
cetãţenii fostelor state glorioase îşi pierd limba, credinţele, obiceiurile – şi sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de piloţii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înţeles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, neguţãtorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţãranii de ogorul lor. Numai istoria ştia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal. Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct şi în înfiorãtoarea lor inconştienţã, în încãpãţânarea cu care îşi apãrã “puterea”. Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bunã voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor noştri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putinţã ca sã-şi prelungeascã puterea. Ei nu se gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
Ştiu foarte bine cã evreii vor ţipa cã sunt antisemit, iar democraţii cã sunt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administraţia” e proastã – iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãţilor. Ca si când aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Paşa sã rezolve problema minoritãţilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizând câte zece sate pe an. Ca şi când ungurii nu şi-au permis sã persecute fãţis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au şovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura ţarã din lume care respectã tratatele minoritãţilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura şi ajutându-le sã-şi creeze un stat în stat. Şi asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai ştie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii ţipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii aceştia, care sunt oameni vii şi clarvãzãtori, îşi apãrã primatul economic şi politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligenţã şi atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te aştepţi ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate,
cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii – dupã ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-şi menţinã deocamdatã poziţiile lor, în aşteptarea unei viitoare ofensive – şi, în ceea ce mã priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristeţea şi spaima mea îşi au, însã, izvorul în altã parte. Piloţii orbi!
Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care aşteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trãi într-o societate pe acţiuni, ca şi când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca şi când vecinii noştri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneşte, cã în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste idiş, cã pier satele româneşti, cã se schimbã faţa oraşelor – ei te socotesc în slujba nemţilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protecţia muncii naţionale.
Sunt unii, buni “patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu şi peşte şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârşitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioţii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenţa ţãranilor. Blestemele s-au ţinut apoi lanţ. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal şi “cultura” în Principate au adus sifilisul. Piloţii orbi au intervenit şi aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia şi Moldova de jos se hrãneau iarna cu peşte sãrat; cãruţele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul şi pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totuşi o hranã substanţialã. Piloţii orbi au creat, însã, trustul peştelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peşte (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peşte ca sã nu scadã preţul,
cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane şi se vinde numai unul (restul putrezeşte), grav e cã ţãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peşte sãrat. Şi acum, când populaţia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieşte (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã şi aspirinã, ci printr-o hranã substanţialã.
Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-şi pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar şi tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova şi în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peşte, fructe şi care bea vin în loc de ţuicã. Noi n-am înţeles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã.
Ne lãudãm cã “ţinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi şi ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
…Dar piloţii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Şi aceşti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credinţã, şi cu bunãvoinţã; numai cã, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care conteazã în ceasul de faţã – instinctul statal – nu vãd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã ţarã,
care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispuşi, îti spun cã n-are importanţã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã aşa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, cãci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte despre calitãţile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Cã piloţii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – puţin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnã un stat. Şi asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]
Memoria generaţiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916-1918 – lãsând sã se aştearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: aceşti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la Unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în faţa contemporanilor şi în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãşi existenţa istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de nişte piloţi orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va şti cine meritã sã supravieţuiascã şi cine îşi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îşi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãseşti cuvinte de revoltã.
Critica, insulta, ameninţarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înţeleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Şi deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea,
cetãţenii fostelor state glorioase îşi pierd limba, credinţele, obiceiurile – şi sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de piloţii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înţeles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, neguţãtorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţãranii de ogorul lor. Numai istoria ştia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal. Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct şi în înfiorãtoarea lor inconştienţã, în încãpãţânarea cu care îşi apãrã “puterea”. Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bunã voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor noştri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putinţã ca sã-şi prelungeascã puterea. Ei nu se gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
Ştiu foarte bine cã evreii vor ţipa cã sunt antisemit, iar democraţii cã sunt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administraţia” e proastã – iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãţilor. Ca si când aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Paşa sã rezolve problema minoritãţilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizând câte zece sate pe an. Ca şi când ungurii nu şi-au permis sã persecute fãţis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au şovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura ţarã din lume care respectã tratatele minoritãţilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura şi ajutându-le sã-şi creeze un stat în stat. Şi asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai ştie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii ţipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii aceştia, care sunt oameni vii şi clarvãzãtori, îşi apãrã primatul economic şi politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligenţã şi atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te aştepţi ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate,
cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii – dupã ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-şi menţinã deocamdatã poziţiile lor, în aşteptarea unei viitoare ofensive – şi, în ceea ce mã priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristeţea şi spaima mea îşi au, însã, izvorul în altã parte. Piloţii orbi!
Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care aşteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trãi într-o societate pe acţiuni, ca şi când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca şi când vecinii noştri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneşte, cã în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste idiş, cã pier satele româneşti, cã se schimbã faţa oraşelor – ei te socotesc în slujba nemţilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protecţia muncii naţionale.
Sunt unii, buni “patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu şi peşte şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârşitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioţii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenţa ţãranilor. Blestemele s-au ţinut apoi lanţ. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal şi “cultura” în Principate au adus sifilisul. Piloţii orbi au intervenit şi aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia şi Moldova de jos se hrãneau iarna cu peşte sãrat; cãruţele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul şi pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totuşi o hranã substanţialã. Piloţii orbi au creat, însã, trustul peştelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peşte (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peşte ca sã nu scadã preţul,
cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane şi se vinde numai unul (restul putrezeşte), grav e cã ţãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peşte sãrat. Şi acum, când populaţia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieşte (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã şi aspirinã, ci printr-o hranã substanţialã.
Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-şi pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar şi tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova şi în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peşte, fructe şi care bea vin în loc de ţuicã. Noi n-am înţeles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã.
Ne lãudãm cã “ţinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi şi ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
…Dar piloţii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Şi aceşti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credinţã, şi cu bunãvoinţã; numai cã, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care conteazã în ceasul de faţã – instinctul statal – nu vãd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã ţarã,
care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispuşi, îti spun cã n-are importanţã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã aşa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, cãci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte despre calitãţile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Cã piloţii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – puţin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnã un stat. Şi asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]
imaginile postate pe Internet dezvaluie mai mult decat ar fi de crezut
aveti grija unde va postati imaginile, dar mai ales in ce mod... de la cele amuzante cu catelul in parc si pana la cele postate pe website-uri de socializare, imaginile pot poseda informatii legate de locatia unde a fost facuta fotografia... telefoanele mobile inteligente si aparatele foto de ultima generatie inmagazineaza in fotografii, pe langa data, si informaţii referitoare la locatie, ca un serviciu pentru utilizatori de a-i ajuta la sortarea si identificarea imaginilor... daca unele site-uri, inclusiv Facebook, sterg automat informaţiile fotografiilor in procesul de incarcare pe site, altele, precum TwitPic, nu... YouTube utilizeaza informatiile geografice in mod implicit... Flickr ofera utilizatorilor optiunea de-a putea sa dezvaluiti locatia imaginilor cu restul lumii... descifrarea informatiei codificata se face cu un soft simplu, existent pe Internet... apoi folosit in combinatie cu unele site-uri la dispoziţia publicului, precum Google Street View, informatiile pot fi utilizate pentru a indica adrese de la domiciliu sau urmari miscarile unei persoane pe o perioada de cateva saptamani sau luni...
incotro...
n-ar fi rau deloc daca urmatoarele sedinte de blog vor putea oferi o directie acestuia... si intru evitarea introducerilor elaborate, trec la un subiect drag mie si anume puterea informatiei si cum poate fi folosita, de unii benefic, de altii malefic...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)